Psihoterapia integrativă

Psihoterapia reprezintă o co-creere a relației dintre doi oameni, terapeut și client (pacient). În aceste vremuri dificile, încărcate de stresul cotidian, găsesc psihoterapia o cale prin care omul devine un ”Căutător de sine”, o modalitate prin care acesta reușește să își regăsească resursele interioare, să își exploreze viața, să vindece răni psihologice care de multe ori au rămas la nivel inconștient sau nu, nevindecate.

Nu de puține ori călătorim în viață cu tot acest bagaj, “balast”, cum îmi place mie să-l numesc, de credințe care ne limitează și ne îngreunează drumul și pe care ni l-am însușit de-a lungul timpului începând cu educația din familia de origine cât și de credințele, normele, valorile insuflate de profesori, prieteni și care nu-și mai găsesc locul, nu mai rezonează cu ființa noastră sau coincid cu sinele nostru autentic și ajungem să fim nemulțumiți de modul nostru de viață, lucru ce duce la apariția diferitelor simptome (atacuri de panică, anxietate generalizată, depresii) care sunt doar vârful icebergului.

Psihoterapia reprezintă un proces în ambele sensuri, în care cei doi, terapeut și client, se influențează reciproc. Omul este susținut, ghidat spre explorare și canalizat în a vedea și alte alternative prin care poate să-și privească propria viață. Lumea are culoarea ochelarilor noștri. Este trecută prin filtre perceptive proprii, care de a lungul timpului au căpătat culoarea gri, persoana nu mai conștientizează ca realitatea poate fi uneori distorsionată ;( de aceea și într-o relație de cuplu pot să apăra neînțelegeri pentru că amândoi percep aceeași realitate într-un mod diferit) Un exemplu elocvent este cel al persoanelor cu comportament anxios sau depresiv încătușat de o distorsionare a percepției realității, cu o hartă proprie care nu coincide cu realitatea obiectivă.

Psihoterapia înseamnă să fii ascultat și să ți se pună întrebări bine țintite, o persoană special pregătită, calificată pentru asta, fără să-și impună punctul de vedere, fără să te judece, într-un cadru securizat în care se pune accentul pe autenticitate, înțelegere și căldură sufletească.

Am auzit adeseori oameni spunând că poți obține aceleași beneficii și într-o conversație cu un prieten, care te poate asculta și îți poate oferi sfaturi dar trebuie să ți spun că oricât de bine intenționat ar fi acel prieten, sfaturile vor fi subiective, inspirate din istoria proprie de viață, pe când terapeutul este un specialist care pe lângă tehinicile pe care și le-a însușit, a urmat sute de ore de dezvoltare personală, o terapie proprie dacă vrei să-i spui așa, în care s- a analizat, explorat și a conștientizat o varietate de cognitii, emoții și comportamente proprii.

A face psihoterapie înseamnă cunoaștere, informație iar informația înseamnă putere, puterea de a te afla la cârmă vieții tale. Îl învață pe om să devină un bun și experimentat observator al propriei persoane, să capete o imagine de ansamblu, exact ca atunci când ne dorim să admirăm un tablou dar nu putem face asta deoarece suntem situați prea aproape de el și simplul fapt de a ne da câțiva păși în spate ne poate oferi ocazia de a vedea toată frumusețea, conturul, și liniile tabloului.

Fiecare om este unic și are propriul drum de parcurs în viață iar fericirea lui reprezintă armonia dintre ceea ce gândește, ce simte și cum se comportă.

Cine poate beneficia de psihoterapie?

  • Persoanele cu probleme emoționale
  • Persoanele cu probleme de relaționare
  • Persoanele care doresc să capete abilități de comunicare
  • Persoanele interesate de autocunoaștere abilități optimizare personala